Lord Ian

Etichete

, ,

20150630_211206

Numele lui este Ian. E un Lord. S-a nascut intr-un minunat castel, undeva in Irlanda de Nord. Stiu asta de la el pentru ca de cand sunt aici l-am rugat ca in fiecare zi cand sunt acolo sa-mi spuna o scurta poveste. Nu isi aminteste de conventia noastra, dar am grija sa ii cer asta. Se intampla seara dupa ce toata agitatia de peste zi s-a spulberat. In camera lui amintirile sunt concretizate in cateva fotografii vechi, inramate si puse pe perete pentru a da senzatia de acasa. Altele sunt noi, color si se sprijina de televizor sau de veioza din carton de pe noptiera patului.

Ma intampina in fiecare dimineata cu acel specific : Good morning, darling ! si imi saruta mana multumindu-mi doar el stie pentru ce.

Este suferind si varsta si-a pus amprenta necrutatoare pe puterea de a se misca. Insa face eforturi mari sa nu arate ce il macina. Ochii ii sunt limpenzi, dar uneori ii lasa scaldati in lacrimi necrutatoare de tristete. Sunt zile in care nu reuseste sa se ridice din pat, dar priveste cu nostalgie la peticul de verde incadrat de stupidele ferestre care nu se deschid. Probabil si asta il intristeaza.

Simt necrutator balanta asta in fiecare zi. Discrepanta dintre frumusetea ce ma inconjoara si neputinta acestor oameni, fiecare in parte atins  de dementa varstei inaintate. Nu pot sa nu ma gandesc ca atunci cand esti platit sa ii ingrijesti, de cele mai multe ori ei isi doresc doar sa vorbeasca cu cineva. Orice.

Fara sa am nici cea mai mica urma de regret vad aici un loc unde regulile stricte duc totusi la civilizatie. Daca privesc prin prisma sangelui meu cald tind sa concluzionez ca regula magarului ce conduce turma este lege aici. Banal dar real. Cand intorc privirea si indepartez cu totul tendinta asta balcanica de a eticheta, echilibrul se realizeaza si imi dau seama ca este destul de usor sa traiesti incadrat de reguli. Diferenta o face insa libertatea mintii.

Si atunci ?

Totul se aseaza. In ploaie. In verdele mereu prezent indiferent unde te afli. In zilele in care auzi in jurul tau ca este foarte cald, cand in fapt pielea mea respira fericita lafaindu-se in umiditatea crescuta.

Una dintre minunatele povesti ale lui Ian imi aduce in fata ochilor intalnirea lui cu Shirley Temple, copilul balai ce a subjugat lumea la vremea aceea. Probabil ca asa as putea sa imi dau seama de varsta lui. Dar nu imi doresc asta. Inca savurez, invat si incerc pe cat posibil sa iau lucrurile asa cum sunt aici : simple si verzi…

Anunțuri

Mizeria din noi…

Etichete

, , , , ,

Pentru un om care a fost nevoit sa stea in casa din motive de sanatate, zilele acestea au fost un adevarat chin. Spun asta din postura celui care in general socializeaza si iubeste oamenii fata in fata.

Ce am simtit ?

Cumplit…

Intotdeauna am considerat mediul virtual un loc unde siguranta data de monitorul din fata a fost punctul de plecare in schimbarea comportamentului in ceea ce priveste relatiile interumane. Sec, rece si mai ales, cum se spune in medicina, factor favorizant pentru diverse afectiuni.

Pornind de la teoria asta incerc sa pun in cuvinte ce am pus cap la cap. Am citit atat de multe mizerii incat la un moment dat am avut neplacuta senzatie de a nu mai simti nimic. Am vazut jumatati de fraze luate dintr-o parte si puse in alta, langa alte jumatati de fraze care schimbau total contextul.

15482364378_4cbe517d8b_z

Am citit texte in care pacatul cel mai mare, vanitatea umana, ma facea sa ma indoiesc serios ca undeva exista acel pic de intelepciune si liniste umana. Am gasit in foarte multe articole violenta verbala fara masura, judecati si prejudecati. Trebuie sa recunosc ca am invatat multe injuraturi, unele dintre ele chiar amuzante, dar care fiind adresate unor oameni la gramada si-au pierdut tot farmecul si mi-au lasat cel mai amar gust pe care l-am simtit vreodata. Nu stiu daca « amar » are termen de comparatie, pentru ca am inceput sa ma indoiesc de propriile-mi cunostinte.

Ce nu am gasit ?

Educatie si informare de baza. Incepand de la necunoasterea definitiei PIB-ului si pana la greseli flagrante de gramatica. Am citit articole in care deontologia jurnalistica nici macar nu putea fi invocata . Si motivele sunt atat de multe incat nici macar nu ma mai obosesc sa le insir aici.

Nu am gasit polemici dezvoltate inteligent, cu argumente care sa-mi incante mintea si sufletul, polemici in care sa ard de nerabdare sa ma amestec, fara ranchiuna si violenta.

Nu au existat printre miile de cuvinte insiruite nici unul care sa ma faca sa spun : uite aici vorbim de a sta de vorba si a schimba idei. Nu am gasit pic de bunatate, de empatie, de logica simpla.

Si in toata mizeria asta crancena mi-am adus aminte de blandetea cu care bunica mea imi atingea obrazul si imi spunea sa nu uit niciodata ca singura lipsita de vanitate este inlepciunea si ca intelepciunea se dobandeste ….doar atunci candi ti vezi propriile greseli si accepti orice te poate duce cu o treapta mai sus inspre a nu judeca.

Dar se pare ca in contextul de azi aceasta pilda nu-si mai face drum inspre mintile si sufletele noastre. Ceea ce este divin este liber de dualitate si de orice fel de conflict. Tot ceea ce înseamna judecata este o plasmuire a fricii. Doar cel cuprins de frica judeca pe altul.

Mi-am adunat fortele, mai multe de data asta si am iesit afara sa-mi ajut mama la cumparaturi. Soarele mi-a prins bine si de data asta nu m-a mai orbit. Era ca si cum am ajuns la o intelegere cu el. Chiar m-am imbracat frumos, in primul rand din respect pentru mine si apoi pentru a respecta trecatorii.

In momentul in care am iesit pe strada toata mizeria ce ma inconjura a disparut ca prin minune. Mi se parea ca am pasit in alta lume. Am auzit rasete si glume, chicoteli si tachinari. Am vazut saruturi si femei gravide. Am vazut pantofi frumosi si ….nu am mai auzit mizerii.

Atunci mi-am dat seama in fapt ca nimic din artificialul virtual nu ma va face sa cred ca am ramas oameni intelepti. Si fara sa imi dau seama, dupa foarte multe zile nu am mai schiopatat si am mers pe strada cu fruntea sus si zambind, uneori chiar razand la comentariile exterm de realiste ale mamei mele…

Cand m-am intors acasa am pus muzica, am luat in mana o carte si nimic din ceea ce am vazut si am citit in virtual nu m-a mai afectat. Cred ca am mai adaugat o felie de intelepciune in mintea si in sufletul meu…

O zi de toamna…

Etichete

, , ,

Ieri, dupa foarte multe zile, am iesit in oras.

Mi-a fost foarte greu sa ma adaptez la lumina si mai ales la aerul destul de tare, dar totusi atat de placut. Dupa cativa zeci de pasi am obosit. Mai aveam destul de mers pana la piata, dar trebuia sa ma mobilizez si mai ales sa ma readaptez. Asa ca incet incet, privind in jurul meu si incantata de aerul placut am ajuns.

Culori, lume si o agitatie care mi-a pus in miscare sangele din vene. Florile cu semnul toamnei mi-au incantat sufletul si simturile. Pe scurt doar incantare.

1395314_627017777342016_926988586_n

Voiam sa cumpar ceapa. Am intrat in una din hale si am gasit o bunicuta care vindea diverse. Mai erau doua persoane. In timp ce asteptam la rand, cu un zambet tamp pe fata, de la masa de vis-à-vis a ajuns la urechile mele un ras atat de sanatos incat a fost imposibil sa-l ignor.

M-am intors sa descopr sursa acestui tavalug de veselie. Un oltean bronzat, cu barba crescuta, probabil din lipsa conditiilor de cazare, inalt si cu mainile batatorite conversa cu un client.

– Eh, domnule ! Pe vremuri fusai angajat si nu aveam nicio grija. Acum am mai mari griji, dar imi place a dracu ce fac si nu ma plang. Ia uite ce vinete sanatoase si frumoase am crescut. Facui bani frumosi in vara asta si la iarna ma pot odihni linistit.

Si radea cu pofta. Ochii ii straluceau si nu parea sa fie afectat de faptul ca toata lumea ii asculta povestea.

M-a incantat olteanul si mi-a dat o stare de bine. Mi-am cumparat ceapa, motivul pentru care am iesit din casa si am pornit inapoi. Sontac, sontac am avut timp sa vad si sa aud totul in jurul meu.Nu am auzit pe nimeni sa vorbeasca politica, nu am auzit pe nimeni sa injure. Lumea isi facea planuri pentru saptamana ce va urma, pentru sfarsitul saptamanii, comentau partide de fotbal si emiteau pareri despre arbitraj.

Am zambit si am fost incantata in timp ce ma sprijineam in bastonul meu frumos, primit cadou de la o bunica ce nu il folosea, pentru ca nu avea nevoie

Autograf in andante

Etichete

, ,

Autograf in andante. La Nicula….

IMG_4325Note de lectura

Octombrie… Drumul fugar inghitind ceturile diminetii printre flacarile fosnitoare….

O “Toamna in Fa Major”…

Nicula – si atarna clopotele in dunga cerului “adunand mari de clipe” cand ecoruile harpei se resfata – n invaluirile albastre ale ״inteleptelor mari ״. Un ״Autograf״ isi fulguie sarutul pe gandurile mele.

In andante …miscarea valurita din ieri in azi spre maine se aseaza unduind pe un mal ….pe malul meu, unde visul-si despleteste amintirile intr-un indigo de violoncel…. Ce-ar fi … ״Dac-as fi״  si ….maine ? Poate ca as fi cartea ״ce-ar continua povestea״ soptita lin de-o vioara ca-ntr-o ״meditatie״ a lui Massnet la ….ceas de taina.

Dar sunt doar eu …. ״intamplarea simpla״ cu bucuria de-a ne fi intalnit. In causul palmelor mele ….un fluture …cu o bataie de aripi plina de candoarea asteptarii – ״Autograful״ Danielei Elena Crisan.

Ce-as fi…dac-as fi si eu ?

Poate ca as fi o soapta cu o alunecare –n andante spre visul marii …de a fi cer…

Maria Cozmescu, 12 Octombrie 2014

Medias Blog Awards 2014

Etichete

, , ,

M-am inscris la Medias Blog Awards 2014 si ma gandesc ca este necesar sa si argumentez aceasta participare.

banner-mba250px

In primul rand ma bucur ca se organizeaza acest eveniment, dupa o pauza de doar un an si asta pentru ca din cate stiu eu la prima lui editie a fost unic in tara noastra si a reusit sa stranga foarte multi pasionati.

Urmatorul argument, pe care eu il consider cel mai important este acela ca imi doresc ca in acest peisaj virtual sa existe si genul acesta de blog. Un loc unde sa se vorbeasca si despre altceva decat politica si can can. Un loc unde cititorii pot afla despre carti, oameni si locuri, despre frumosul care ne inconjoara si pe care de cele mai multe ori nu il vedem in fuga noastra de zi cu zi.

Medias Blog Awards 2014 este un concurs organizat de Feri Teglas Blog si Proiectul MediasLive cu sprijinul Casa Gazelor Naturale si Vitamina Marketing.

Imagini amintiri

Etichete

, ,

Imaginile care ni se desfasoara sub ochi zi de zi sunt atat de multe incat nu putem procesa nici macar o mica parte dintre ele. Indiferent sub ce forma vin ele. Exista momente cand ne intrebam de ce unele dintre ele, pe langa faptul ca ne atrag atentia, ne raman intiparite in minte.
Raspunsul la aceasta intrebare poate sa fie o adevarata polemica. Sunt convinsa insa ca ceea ce vom concluziona se poate masura foarte simplu in: mi-a placut.
In fapt nici nu stim exact ce ne-a placut, dar cu siguranta acel tot ce ne-a ramas in minte contine multe elemente care au mers exact acolo unde trebuia pentru a ajunge sa devina o amintire frumoasa.

14470406701_cae6ea0313_b
De ce am pornit acest proiect?
Pentru ca exista o alternativa la kitch. Intotdeauna a existat, dar acum am senzatia ca a trecut intr-un con de umbra de unde, de foarte putine ori, reuseste sa razbata spre lumina.
Sa incercam o enumerare:
– un ceas sofisticat la incheietura mainii ne ofera mai mult decat ora exacta
– ora si data afisate in coltul ecranului calculatorului ne ofera si mai multe
– telefoanele si agendele electronice ne ofera posibilitatea sa avem programul ultra pus la punct si sa ne si atentioneze cand trebuie sa mancam.
Timpul e masurat in exces sub aceste forme si probabil de aceea trece atat de repede. Acesta nu este un sofism!
Cand ti-ai intors privirea spre perete si ai cautat un calendar care sa-ti vorbeasca despre frumosul din jurul tau? Asta in conditiile in care ne petrecem mai mult de 50% din timp intre patru pereti.
Eu inca privesc ceasul din turn si de fiecare data constat ca mi se ofera si alte imagini in jurul orei ce se scurge. Imagini amintiri…
Raspunde-ti la aceasta intrebare, omule! Si adu-ti aminte ca orasul te revendica…

Orasul care isi revendica oamenii

Etichete

, , , , ,

Intr-un fel sau altul avem puterea de a privi in jurul nostru si a simti frumusetea ce ne atinge cu timiditate.
Am calatorit mult. Am vazut la fel de mult. Din toate aceste calatorii mi-au ramas adanc intimparite in minte imaginile cu oameni si reactiile lor in fata „maretiilor”.
Este cel mai sublim spectacol care iti este oferit neconditionat. Si nu este numai un caleidoscop al sentimentelor si trairilor, ci este si cel mai complex tablou al culorilor in varii anotimpuri.

urbea
In acele momente m-am intrebat doar ce as putea sa fac sa am mereu in preajma mea aceasta vibratie umana.
Fiecare picatura de frumusete isi are povestea ei.
Pentru ca totusi traim intr-o lume cu puternice acccente mercantiliste am decis ca undeva trebuie incadrat si acest spectacol. Folosesc foarte rar verbul „a trebui”, dar in acest context este imperios necesar.
Si atunci am inceput sa ddesfac incurcatele ite ale legalitatii si am reusit sa imi gasesc nisa potrivita pentru a-mi implini dorinta.
Vreau sa merg alaturi de oameni care isi doresc frumosul,care nu se tem sa priveasca in jur si sa simta atingerea frumusetii.
Pentru inceput am ales fotografia ca forma de exprimare.
Povestea continua si eu ma bucur de fiecare alaturare pe care o primesc ca pe un dar…

Clipe in culori

Etichete

, , , ,

De ceva timp privesc in jurul meu cu multa indulgenta si detasare. Uneori zambesc, alteori sunt doar uimita si alteori ma intristez.

7971955134_f435aa4ffe

Cand te destainui cuiva apropiat si spui ca ai obosit, parca ai trecut un prag pe care scrie cu litere mari TABU. Nu este genul acela de oboseala care sa te darame. Este o stare de saturatie.. De cele mai multe ori in jurul nostru totul este prezent in culori opace si reci. Un gri ce porneste de la pantofi si ajunge pana in adancul ochilor, ca doar pe ei ii privesti asa pe muteste.

Asta este oboseala mea !

O poveste de 14 zile este unul din lucrurile pe care doresc sa il impartasesc. Pana la urma urmei dorinta de culoare este o solutie cat se poate de eficienta intr-o lume gri.

Nu mai vreau politica !

Vreau zambete imortalizate instantaneu !

Nu mai vreau cenusiu !

Vreau fasii de culoare pe toti peretii !

Fiecare pas spre ceea ce vreau sa realizez inseamna o victorie impotriva superfialitatii si a lipsei de bun gust.

Fiecare apasare pe butonul aparatului de fotografiat vreau sa insemne ceea ce eu vad in sufletul meu si a celor din jur : culoare, dorinta de normalitate si natural.

Ani la rand am fost binecuvantata cu frumosul si culoarea a mii de fotografii. De azi incepand vreau sa imi spun povestea si vreau sa o duc mai departe…

O sa vedeti ccum….

AMR 14 zile….

La ceas de taina cu un dascal

Etichete

, ,

Doamna Maria Cozmescu mi-a fost dascal. Si cand spun dascal asta cuprinde tot ceea ce un om iti poate darui cu generozitate si suflet atunci cand pleci la drum. In vremurile acelea dezbaterile filozofice si patrunderea in anumite scriituri nu prea erau agreate. Insa doamna profesor facea in asa fel incat sa ne indrepte atentia si spre acea latura. Isi dorea cu tot dinadinsul sa ne invete sa facem alegeri, sa avem repere solide si sa nu ezitam in deciziile noastre.

coperta 2

Ne-a inspirat cu blandete si modestie dragostea pentru carte, pentru cuvant si ne-a soptit despre puterea pe care acesta o are. Ne-a sustinut, ne-a indrumat si mai ales ne-a atras atentia asupra valorilor umane.

Ne-am intalnit dupa multi ani, tot pe langa vers si suflet. Eu, urcata pe pragul de 40 de ani, dansa la fel de senina, blanda si plina de umor. Si atunci s-a intamplat intamplarea!

Mi-a dat sansa de a colabora la editarea noului sau volum de poezii. Au fost seri si dimineti pline de spiritualitate si zambet si mai ales a fost surprinzatoarea regasire la alt nivel sufletesc.

Si cum in viata lucrurile se aseaza de la sine intre oameni care tind spre a aseza cuvinte si a le darui, nu mare ne-a fost mirarea de a reusi sa adunam in aceasta carte parti dn vietile noastre care si-au gasit locul in cel mai firesc mod posibil.

Va multumesc Doamna profesor Maria Cozmescu pentru sansa de a calatori alaturi de dumneavoastra intr-un adevarat Ceas de taina!

Cirese de mai…

Etichete

, ,

Undeva la granita dintre interminabila iarna si rosul cireselor de mai se afla unul dintre acele zambete care se nasc din te miri ce…

Se povesteste din vremuri indepartate ca atunci candi ti cauti starea de gratie, pentru a putea pune in cuvinte simturi, nu este nevoie decat de un mic semn care iti sare in cale si care este distinctiv, neasemuindu-se cu ceea ce intalnesti zi de zi. Poate ca din aceasta cauza si starea respectiva este atat de pretioasa.

De cand am invatat sa silabisesc si sa scrijelesc pe hartie cuvintele m-am folosit de semnele acelea din jurul meu pentru a reusi sa pun in cuvinte stari….

luminita

Luminita este o stare…

Este zambetul cald pe care il intalnesti la granita dintre disperare si dorinta de supravietuire. Este mana mereu intinsa spre a ridica de la pamant pec el ce nu mai are nicio speranta. Este privirea cu sclipiri de cristal ce incalzeste dincolo de perceptia banala…

Si atunci ?

O cafea cu aroma de menta, o chitara pe corzile careia poti identifica cu usurinta visarea din binele ce te inconjoara, un pahar cu coniac batran si incarcat de intelepciune si cu siguranta o rama de tablou in care sa montezi colajul zambetelor ce vorbesc despre suflet si femeie…

Ce pot ?

Un buchet de lacramioare , un cos cu cirese parguite in zambet si toate obstacolele ce vor urma sa fie bucurie…

La multi ani, Luminita !