Etichete
Numele lui este Ian. E un Lord. S-a nascut intr-un minunat castel, undeva in Irlanda de Nord. Stiu asta de la el pentru ca de cand sunt aici l-am rugat ca in fiecare zi cand sunt acolo sa-mi spuna o scurta poveste. Nu isi aminteste de conventia noastra, dar am grija sa ii cer asta. Se intampla seara dupa ce toata agitatia de peste zi s-a spulberat. In camera lui amintirile sunt concretizate in cateva fotografii vechi, inramate si puse pe perete pentru a da senzatia de acasa. Altele sunt noi, color si se sprijina de televizor sau de veioza din carton de pe noptiera patului.
Ma intampina in fiecare dimineata cu acel specific : Good morning, darling ! si imi saruta mana multumindu-mi doar el stie pentru ce.
Este suferind si varsta si-a pus amprenta necrutatoare pe puterea de a se misca. Insa face eforturi mari sa nu arate ce il macina. Ochii ii sunt limpenzi, dar uneori ii lasa scaldati in lacrimi necrutatoare de tristete. Sunt zile in care nu reuseste sa se ridice din pat, dar priveste cu nostalgie la peticul de verde incadrat de stupidele ferestre care nu se deschid. Probabil si asta il intristeaza.
Simt necrutator balanta asta in fiecare zi. Discrepanta dintre frumusetea ce ma inconjoara si neputinta acestor oameni, fiecare in parte atins de dementa varstei inaintate. Nu pot sa nu ma gandesc ca atunci cand esti platit sa ii ingrijesti, de cele mai multe ori ei isi doresc doar sa vorbeasca cu cineva. Orice.
Fara sa am nici cea mai mica urma de regret vad aici un loc unde regulile stricte duc totusi la civilizatie. Daca privesc prin prisma sangelui meu cald tind sa concluzionez ca regula magarului ce conduce turma este lege aici. Banal dar real. Cand intorc privirea si indepartez cu totul tendinta asta balcanica de a eticheta, echilibrul se realizeaza si imi dau seama ca este destul de usor sa traiesti incadrat de reguli. Diferenta o face insa libertatea mintii.
Si atunci ?
Totul se aseaza. In ploaie. In verdele mereu prezent indiferent unde te afli. In zilele in care auzi in jurul tau ca este foarte cald, cand in fapt pielea mea respira fericita lafaindu-se in umiditatea crescuta.
Una dintre minunatele povesti ale lui Ian imi aduce in fata ochilor intalnirea lui cu Shirley Temple, copilul balai ce a subjugat lumea la vremea aceea. Probabil ca asa as putea sa imi dau seama de varsta lui. Dar nu imi doresc asta. Inca savurez, invat si incerc pe cat posibil sa iau lucrurile asa cum sunt aici : simple si verzi…
Femeia la 40 de ani 