Acest articol nu este o pledoarie si din aceasta cauza va rog sa-l tratati ca atare…
M-am dus pe teren la fotbal. Meciul dintre Gaz Metan Medias si Fc Brasov. Atat cat poate pricepe o femeie din toate incurcaturile de calcule despre punctaj, meciuri directe si golaveraj stiam ca e un joc cu oarece miza. Singurul lucru pe care mi-l doream era ca echipa Mediasului sa ramana in Liga I.
Ar fi nedrept fata de voi, cititorii mei dragi, sa nu va aduc macar un argument al acestei dorinte. In capul meu de femeie argumentul suprem este terenul. Gazonul acela merita sa fie mereu in prima liga. Pe de alta parte cel mai solid argument mi se pare echipa in sine, incepand de la femeia e servici care intretine vestiarele si pana la omul cel mai de varf. Cu respect ma inclin in fata jucatorilor si staff-ului tehnic, care au muncit fara bani luni de zile . Indiferent ce se spune in stanga si in dreapta, oamenii astia s-au implicat si de cele mai multe ori ne-au surprins cu rezultatele.
Acum ca am incheiat cu partea fotbalistica o sa va insir mica mea povestire.
Inainte de inceperea meciului am dus aparatul de fotografiat la ochi si am inceput sa il misc cautand fotografia care sa spuna totul fara ca sa fie nevoie de cuvinte.
Pe pista de atletism Vlad, in scaunul sau cu rotile privea in jur, dornic sa prinda fiecare miscare. Am apasat instinctiv pe buton si fotografiile l-au surprins. Apoi m-am apropiat de el si i-am spus ce am facut exprimandu-mi speranta sa nu se supere sau sa se simta jenat. Mi-a zambit, pot sa spun ca a ras chiar.
– Nu ma supar. Chiar imi face placere !
– Sa imi dai adresa de facebook sa iti pot trimite pozele.
Atunci am realizat cata minunata limpezime si pace izvoraste din privirea lui. Scaunul acela cu rotile a disparut ca prin miracol din context, iar eu am ramas tintuita in vacarmul acela.
Dupa multa vreme am realizat ca am vazut un om, care dincolo de invaliditate, are forta spirituala sa zambeasca atat de frumos si sa se bucure de fiecare clipa ce la prima vedere, pentru noi oamenii normali, pare nesemnificativa…
A fost o lectie dincolo de cuvinte…
Femeia la 40 de ani 